E mai eficient să vă zic când nu e nevoie de terapie. Atunci când: ai atins serenitatea, ştii să îţi deschizi toate chakrele sau ai o linie directă cu cel de sus. Pentru noi restu’, muritorii de rând, există psihoterapie. Unii cred că doar dacă eşti depresiv sau ai atacuri de panică ai ce căuta în terapie, lucru care nu poate fi mai departe de adevăr.

Din ce în ce mai mulţi oameni vin ca să îşi îmbunătăţească relaţiile interpersonale: nu te mai înţelegi cu soţul, cu mama, cu pisica sau poate că nu te mai plac proprii tăi prieteni, poate ar fi cazul să îţi creşti abilităţile sociale.

Inteligenţa emoţională:

poate că râzi când ar trebui să plângi sau poate că nu plângi deloc (unii se mai şi laudă că nu au mai plâns de când erau mici).

Abilitatea de a lua decizii:

în societatea de astăzi suntem puşi încă din adolescenţă să luăm decizii importante. Dacă decizia consumă mai multă energie decât fapta în sine, cum ar fi: “Dar eu la ce liceu intru?” şi te consumi mai mult pe decizie decât pe studiu, e posibil să îţi faci mai mult rău decât bine.

Obiceiuri nesănătoase:

poate îţi place să fumezi, să bei un pahar cu vin sau să mănânci “bunătăţuri”. Poate îţi place un pic cam mult, poate a ajuns să îţi facă rău sau să îi afecteze pe cei din jurul tău. Opţiunea de a ventila când treci printr-o perioada grea: cei mai mulţi, mai devreme sau mai târziu, vor trece printr-o pierdere – e util să ai pe cineva cu care sa integrezi experienţa cu tot ce vine – şi cu bune, şi cu rele.


Pe scurt: dacă ai o problemă, ceva care te deranjează sau care îţi pune beţe în roate în activităţile tale zilnice, poţi să vii cu ea în terapie. Ce e important e sa fii deschis, să vorbeşti despre problemă cu o persoană cu care tocmai ai făcut cunoştinţă. Pentru unii poate să fie inconfortabil, dar omul din faţa ta e acolo să te asculte şi să facă conversaţia să “curgă”. Dacă vă îngrijoraţi că o sa fiţi judecaţi de către terapeut, nu va temeţi. Oamenii care intră în această profesie sunt empatici şi focusul lor principal e să vă ajute.

Ai ocazia, o dată pe săptămână, să zici orice. Chiar orice, da, absolut orice. Chiar şi acele lucruri pe care ai vrea să lei spui părinţilor, partenerului sau prietenilor şi nu poţi.