Despre mine

Când am ajuns în punctul de a alege o facultate, care să îmi dicteze cariera, aveam două opțiuni, fie management pentru că m-ar fi ajutat în afacerea parințiilor mei sau psihologia, pentru a satisface curiozitatea personală legată de cei din jurul meu și cu speranța că o să mă aleg și cu ceva autocunoaștere. Aveam să aleg psihologia, dar facultatea avea să îmi aducă suficiente dezamăgiri, chiar mi-a lăsat un gust amar. Nu avea să fie deloc locul pe care eu mi l-am imaginat. Multe materii stufoase, mai mult sau mai puțin relevante pentru curiozitățile mele și visul de a fi terapeut părea că se departează, dacă ar fi fost să mă iau după profesorii mei. Multă carte, puțină interacțiune cu oamenii care au cu adevărat nevoie de ajutor.

În timpul liber, practicam un sport mai puțin cunoscut de publicul larg, kendo. Acolo am întâlnit un kendoka (numele practicanților de kendo) în scaun cu rotile. Curios de fire, am intrat în conversație și aveam să aflu că este psihoterapeut. Atunci s-a deschis cutia Pandorei. I-am urmat sfatul și m-am implicat într-o avalansă de activități: workshop-uri, dezvoltare personală, formare, competențe, cărti de specialitate.Am lucrat în diverse cabinete de terapie și mi-am urmat visul, așa cum știam eu cel mai bine.

Am înțeles destul de repede că cel mai important lucru pentru un psihoterapeut este să fii acolo langă om, să empatizezi, să înțelegi cât poți din povestea lui, nu să fii cel mai deștept om din cameră.

Astăzi, visul meu a prins contur. Am cabinetul meu de psihoterapie, așa cum mi l-am imaginat de la început. Un loc unde pot să ascult poveștile oameniilor și să îi ajut să își rezolve problemele.

Am urmat o formare în terapia cognitiv comportamentală și am dobândit competențe în terapie sistemică și în terapia bazată pe scheme, o tehnică specială de tratare.